Elantris

        So, a fost Crăciunul. Ca atare trebuia respectată tradiţia care implică numai câteva elemente. Eu, bradul, papucii pufoşi, focul în sobă, fotoliul, ciocolata caldă şi poveştile de Crăciun.

        Anul acesta a fost Elantris, de Brandon Sanderson. Unii ar zice că e SF. Şi aşa şi este din punct de vedere formal. Pentru mine e poveste, tot ce implică magia şi zeii poate fi catalogat poveste de Crăciun.

        Deci Elantris! Elantris e un spaţiu, un oraş perfect în care totul e posibil prin magie, o stare de spirit şi un mod de viaţă, un alt Olimp, unul populat de zei binevoitori. Elantris e un Olimp al optimiştilor şi al hazardului de vreme ce teoretic oricine se naşte cu posibilitatea de a deveni elantrian, ca un virus latent care nu se va trezi în mod neapărat în cursul vieţii.

       E povestea darurilor blestemate, a fragilităţii echilibrului dintre Rai şi Iad, a permanentei reversabilităţi între binecuvântare şi damnare.

       E o poveste despre  magia cotidiană şi rădăcinile ei, despre legătura dintre cuvânt şi vrajă, despre necesitatea idealurilor şi a liderilor.

      Mai este o poveste despre religii, despre puterea şi slăbiciunea lor, despre religia crez şi religia mijloc de manevră, despre politică, alianţe şi războaie, despre tradiţii, obiceiuri şi înfruntarea lor.

       Cu totul subsidiar e o poveste de dragoste, dar atât de subţire şi de inconsecventă încât nu merită menţionată

         Una peste alta Elantris e o carte numai bună pentru vacanţe.