joi, 14 iunie 2012

Schonbrunn



            Dimineaţă clară senină, a unui întâi august despre care auzisem multe. Ceasul rău, pisica neagră, şi nu despre Mirciulică Reloaded este vorba aici , făcuseră ca în ziua dinaintea plecării, să-mi aranjez valiza, a se citi călcat haine şi apoi înghesuit pe principiul Domnul cu mila , în vreme ce alături la Tv-ul, dat la maximul maximului ca să-l poată auzi bunică-mea în timp ce fierbea de zor o colivă, Urania susura apocaliptic şi apoteotic despre  eclipsa de soare de de 1 august. 
         La Viena efectele nu păreau să se simtă, soarele urca voiniceşte pe cer, o adiere de vânt se juca prin copaci, se vestea o zi caldă dar nu una caniculară ca acasă. 
              După cum îmi povestea Madre într-un stil de comenatator sportiv în târgul nostru jocul mergea pe principiul : 35 de grade are mingea, un nor îi iese în cale, 35 se  descurcă, driblează, caută din ochi şi da, la centrul terenului 36 aşteaptă. Pasă lungă de angajare a lui 36 care la rândul lui scoate balonul printre un nor şi o idee de vânt, un un-doi cu 37 de grade care porneşte cu balonul al picior pe flancul drept al târgului. Tribunele nu mai respiră, nu pricep ce face apărarea echipei favorite, 37 centrează, 38 preia mingea! Bară! Dar la recuperare a apărut 39,  care pasează scurt şi 40 înscrie. Incredibil stimaţi telespectatori, nu era offside golul este valabil! 
           Mă aşteptam ca în cea mai optimistă variantă să găsesc târgul pârjolit şi tot ce însemna metal în forme noi, recent topite.
          Dar eu eram departe de casă, plecată cu restul „cireşarilor „ să văd Schonbrunn-ul. De-a lungul traseului din faţa Prater-ului ne recuperăm ghidul local.
           Asta e altă chestie care mi-a plăcut la Viena, există locuri în care sunt biciclete, introduci un cod de pe telefonul mobil, este deblocată bicicleta, te deplasezi cu ea până unde te cheamă datoria, o duci în „staţia de biciclete” din zonă, o parchezi frumos, o încui şi gata 3 străzi mai încolo dacă ai terminat treaba iei altă bicicletă şi te întorci acasă sau unde ai lăsat maşina.
           Revenind, ne recuperăm ghidul venit cu bicicleta şi pornim vioi, dar respectând limita de viteză, spre palat.
        Pozele le-am încărcat ieri. Ca senzaţie imediat ce dai cu ochii de el, chiar şi prin dantela de metal a porţii e copleşitor. Treci de paza celor doi vulturi şi ajungi într-o curticică de vre 24 000 m2 , sau aşa îmi aduc eu aminte.
          Acesta e momentul în care grupul nostru omogen de 46 de oameni, în care nu găseai 2 la fel s-a polarizat pe interese. 
        Din păcate pentru cultura mea încep să-l aud selectiv pe nenea ghidul şi aud din ce în ce mai tare comentariile, pe care deja le asociez cu persoanele recunoscând vocile.
      -  Auzi tu, 24 000 de m 2 , îţi dai cu seamă câte tituri de proprietate se puteau emite acilea pe legea 18? 
       - Alice aşa aş vrea şi eu o curte
        - Eşti nebună Nuţico? Tu abia mături apartamentul odată pe lună 
        - Dragă, câtî loc şi nu au şi ei o terasă, de o cafea ş-un suc ceva. 
        În momentul acesta îni dau seama că acasă la ea, la Moldova,  Dori e patroană de butic. Mă enervez pe mine că aud toate prostiile în loc de poveştile lu’ nenea ghidu’ şi mă plasez de-a dreapta acestuia stâlcind cu pasul meu uşor de elefant grupa mică piciorului soţului lu’ Dori, dar omul are antrenament şi nu crâcneşte.
        Castelul în sine, amestec de fast de casă imperială şi detalii de familie. Mi-a plăcut camera în care îşi lua Maria Tereza ceaiul sau cafeaua mai degrabă, dar poate datorită fixaţiei mele pe camere rotunde.
       Mi-a mai plăcut şi una din camerele chinezeşti, în care în lambriuri erau prinse desene făcute de copiii împărătesei, preluate dintr-o carte  chinezească de miniaturi.
        Mi-a plăcut la nebunie intervenţia disperată prin care nenea ghidu a prins-o pe Nuţica înainte de a cădea dincolo de cordonul de catifea ce ne stabilea teritoriile: ai casei şi restul lumii. Simţise ea o curiozitate de a cerceta în detaliu o măsuţă de ceai în care era prinse pietre preţioase uriaşe, dar cum am citit la cineva aici de curând că incultura începe unde moare curiozitatea  nu mai zic nimic despre eveniment.
       Mi-au plăcut la maxim grădinile despre care nu are rost să mai povestesc  că fotografiile spun mai mult decât mine.
        Cam asta a fost dimineaţa mea la Schonbrunn şi de aici am plecat să călcăm Viena în picioare la turul pietonal 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Da-ti cu parerea ca e gratis