sâmbătă, 11 august 2012

Secretul





Despre Secretul Rhondei Bryne s-au spus şi s-au scris atât de mult încât pare inutil să mai spunem ceva şi totuşi…….

E una din cărţile care mi-a plăcut, bine, e vorba de o combinaţie de factori, mi-a plăcut grafica, m-a cucerit aspectul de pergament dezgropat din pivniţele Vaticanului şi aici poate e vorba de o condiţionare pe care subconştientul meu o respectă involuntar. Combinaţia de aspect vechi şi repetarea sistematică a faptului că Secretul a fost ascuns, că îmi este adus „în sfârşit” a activat probabil convingerea că lucrurile ascunse, la care are acces un grup limitat sunt fără îndoială bune.
Mi s-a potrivit structura, capitole clare, multe propoziţii afirmative, convingătoare, combinarea citatelor cu ideile autoarei, rezumatele de la final în caz că ţi-a scăpat ceva din lectură.
Ca idei….. dacă ai citit una din cărţile astea le-ai citit pe toate, aceleaşi procedee de vizualizare, de recunoştinţă, de întoarcere în tine însuţi.
Poate succesul se datorează modului în care cartea asta nu concepe planul B, adică face să pară lucrurile atât de uşoare încât crezi că numai neatenţia te-a împiedicat să le vezi, dar acum după ce ai citit Secretul vei reuşi cu siguranţă.
Că nu e tocmai aşa nu contează, senzaţia de încredere în tine pe care ţi-o lasă cartea va dura ceva timp şi în fond nu e o carte mare, poţi citi câte un capitol de câte ori energia este în scădere.
Poate este numai o minunată potrivire între nevoia de certitudini pe care o manifestăm la nivel mondial şi siguranţa absolută a tonului din carte, poate chiar este un Secret funcţional, poate e o genială idee de piaţă, în fond câtă vreme are rezultate nici nu e important ce face cartea asta să atragă.
Una peste alta o carte pe care ar trebui s-o citeşti dacă ai pornit pe calea gândirii magice şi poţi găsi Secretul aici cu o reducere subtanţială 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Da-ti cu parerea ca e gratis