marți, 25 iunie 2013

Din tinerete

Am început ca orice om normal cu şcoala, dar povestea  asta o păstrez pt un film cu Leslie Nielson în rolul instructorului meu. Desigur am făcut şcoala pe Dacie din respect pt Rosi, maşina familiei care era cu vreo 2 ani mai tânără ca mine, ca să nu se simtă neglijată le conduceam alternativ. Beleaua era că fiecare avea cutie de viteze cu viziune proprie pe unde la Rosi intam într-a întâia la şcoală intram în  a treia, iar confuzia mea permamentă îi stârnea instructorului stări de entuziasm.
            Dar nu vorbim despre şcoală ci despre permis. Am început ca orice cetăţean normal prin a pica sala pt că m-a pus dracu’ să rezolv nenorocitele de chestionare ca pe grilele de la facultate luând în considerare şi excepţiile. Poliţia română nu crede în excpeţii, ele decât destabilizează poporul ca atare dacă vreodată o să văd un poliţist pe trotuarul din dreapta mea întinzând braţul drept spre mine şi făcând semn să opresc n-o s-o fac! Am aflat cu dosarul în mână că braţul drept al poliţistului se adresează exclusiv maşinilor care vin din spatele lui oriunde ar fi el plasat.
            Drept urmare, când m-au reprogramat cu 100 de mii de pile, să nu-mi expire cazierul m-am uitat superior la carte şi am refuzat s-o deschid,  oricum după ce nu am mai deschis cartea am luat 26 de puncte şi la 2 întrebări am răspuns dând cu banul că n-o să ştiu în viaţa mea cum e treaba cu kilele remorcii+kilele maşinii+kilele şoferului.
          Emoţionată de aşa succes n-am dat şi oraşul că am zis să mă bucur şi eu de 50% carnet,  oricum nu credeam să-l iau de tot. Mă programează să dau oraşul prin decembrie, încă o zi lipsă de la slujbă,  bineînţeles că şeful făcea crize când dispăream în necunoscut juma’ de zi dar n-a avut încotro.
          În ziua cu pricina trebuia să ajung dimineaţa când intrau ceilalţi la sală să-mi iau nu ştiu ce număr de ordine, dar eu abia am ajuns la fix şi când am dat eu sala, nu cred că se aştepta cineva să ajung acolo la 8 dacă nu trebuia să intru. A fost o încercare metaforică şi am ajuns pe la 9 când puteam să mai aflu vreun număr numai dacă dădeam de Mama Omida cu cărţile prin parcare. Era un frig de decembrie şi deşi mi s-a pus mie pata că tre’ neapărat să plec de acasă cu haină de blană să nu mor de pneumonie înainte de eveniment când a venit în sfârşit instructorul să mă recupereze eram oricum bocnă  iar figura lui nu mă prea înveselea.
         S-a uitat aşa cu un fel de milă, bine era şi traumatizat după faza cu Gigel, şi mi-a zis că după numărul de ordine dau examen cu un domn care era un fel de bau-bau pe acolo, mai rău m-a asigurat că dacă mă vede domnul în cauză cu maşina aia mă pică şi dacă aş fi Schumaher, ceea ce nu era cazul.
        Gigel era elevul de suflet al instructorului, n-am avut o nenorocită de oră fără ode aduse lui Gigel care nu are decât o profesională d-şoară dar conduce ca un înger, am citat evident.
           Încă mă întreb cum şi de ce conduc îngerii, ei fiind dotaţi cu aripi, oricum îngerul a luat şi sala din prima
            Ideea e că Gigel s-a dus să dea oraşul cu 2 zile înaintea mea şi aşa angelic cum conducea el pt prima dată în viaţă nu i-a intrat maşina într-a întâia, dar Gigel nu avea 45 de kile ca mine dacă nu a intrat din prima s-a agăţat de manetă şi a insistat până a rămas cu maneta în mână,  în toiul examenului, evident înainte să fi plecat de pe loc.
             Folclorul spune că s-a întors poliţistul la volan, înjurând şi chinuindu-se cu o şurubelniţă, nu ştiu dacă e tehnic posibil dar aşa se spune şi cert e că intructorul era traumatizat dechestia asta.
       Dacă Gigel nu luase examenul, adică GIGEL, pricepi cum să-l iau eu? Oricum a găsit o soluţie măreaţă în problema maşinii: a vorbit cu un coleg de-al lui să dau cu maşina ăluia.
       Eu fericită posesoare de Dacie, cu şcoală pe Dacie m-am uitat la Peugeut 206 mi-am făcut cruce pe ascuns şi m-am întrebat serios dacă am ce vinde de pe acasă s-o repar că era clar că maşina nu putea scăpa întreagă, dar au fost drăguţi m-au lăsat s-o conduc vreo 10 metri să mă obişnuiesc cu ea.
        Am apucat chiar să întreb unde se găsesc semnalizarea şi marşarierul pe drăcia respectivă în condiţiile în care prima dată când urcasem într-un Peugeut îl bănuisem că nu e în regulă că nu auzeam motorul.
       În perioada aia a vieţii mele mai eram şi aproximativ blondă deci adăugă şi tu o blondă cu haină de blană, un Peugeut roşu şi o echipă de majorete negative şi vezi ce-ţi dă, ca să ai o imagine de ansamblu.
     Oricum m-am gândit că tot nu-l iau de ce n-aş fi încercat? Mă aburc în maşină cu spaima poliţiei în dreapta, ia omul datele din buletin şi zice: domnişoară o luăm înainte spre pod şi coborâm pe prima la dreapta înainte.
       Problema era că la maşina asta semnalizarea şi luminile erau pe acelaşi băţ, că-mi lipseşte termenul tehnic, şi nu-mi aduceam aminte care în ce parte. Dau delicat în el dar n-aud că ar fi pornit semnalizarea mă gândeam să nu rămân şi eu cu băţul ca Gigel, poliţistul îşi drege vocea şi se interesează aşa în trecere "reuşim anul ăsta?". Era decembrie adică nu prea mai era timp .
        Am riscat şi am forţat un pic aparatura de bord  a început semnalizarea să clicăie  m-am asigurat, am verificat chiar dacă şi-a pus ăla centura, că pe atunci ţineam minte cele 7 obligaţii îninte de intratea în trafic  şi.......
       Am călcat acceleraţia ca pt Dacie, nu am intrat în trafic, am ţâşnit festiv ca un dop de şampanie eu înainte şi şapca poliţistului după mine. Om prudent ăsta îmi alesese o stradă cu sens unic, eu şi tramvaiul dar tramvaiul nu trecea la oara aia. Când începuse să-mi placă examneul, eram de fotografiat când mi s-a întors volanul singur după o curbă că la Dacie nu are obiceiul, a decis că am condus destul zice:  să tragem pe dreapta. Mie care mi se păruse cam mic examenul mi-a trecut prin cap că încălcasem atâtea reguli că n-o avea sens să continuăm.
       Vedeţi că e o groapă în faţă , zice parcă eu eram chioară, eu învăţată de la şcoală dau s-o încadrez între roţi, lui i se pare că mai bine o ocolim  şi îl pune dracu’ să întindă mâna spre volan, chestie cu care instructorul îmi mâncase sufletul, ţin minte că la lecţia cu sensul giratoriu mai că nu ne-am bătut pe volan de era să intrăm în arteziană. Cred că am suferit un moment freudian, toate reprimările de la şcoală ideea că oricum pic, un tupeu recent descoperit cine ştie cert e că i-am tras poliţistului una peste mână de s-a speriat.
        A întrebat calm să nu-mi streseze nervii greu încercaţi dacă văd Dacia roşie din faţă. Normal c-o vedeam că era la 8 metri. Daţi puţin în marşarier dar cu grijă că gropa aia e tot acolo şi pe urmă parcăm în spatele Daciei.
      Fericită că marşarierul mergea aşa logic nu ca la Dacie, furată de moment am apăsat şi frâna tot ca la maşina de-acasă, nu de alta dar să încheiem simetric şi să vadă că şi bordul era confortabil când a intrat în el,  de caşchetă nu se mai punea problema că n-o recuperase încă.
       S-a uitat el al mine eu la el ca viţelul la alt viţel.
Dar nu aţi prea condus maşina asta.
Recunosc, am minţit dar recunoaşte şi tu era pt o cauză nobilă părerea mea.
         Zic numai vreo 2 ore,
 Păi  pe ce aţi făcut şcoala?,
Pe o Dacie
Şi?
     A avut nişte probleme cu ferodoul de pe discul de ambreiaj
         S-a mai uitat odată de parcă-mi mai crescuse un cap, s-a uita în buletin acolo eram brunetă şi-o fi zis că sunt undercover, s-a uita la rezultatele de la sală, a oftat parcă-şi da acordul să-mi tranplanteze un rinichi propriu şi mi -a spus aşa părinteşte:
       Domnişoară eu îţi dau permisul, că pare important pentru dumneata, dar te rog eu să nu conduci până nu faci şcoala cum trebuie de data asta.
        Şi aşa am eu permis de 8 ani şi nici măcar nu m-a oprit poliţia vreodată dar-mi-te să mă amendeze. Bineînţeles instructorul e tot în stare de şoc iar Gigel nu are nici azi permis.
        Nu cred că e necesar să spun că nu conduc sub nici o formă,  dar  dacă prin absurd ar suferi şoferul vreun accident într-un loc izolat şi fără acoperire pe telefon aş putea, şi aş avea şi dreptul  să iau maşina şi şoferul de acolo şi să-i aduc în civilizaţie.